x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Carmen Harra avertizează: "Prevăd căderi de guverne şi un dezastru la..."

Carmen Harra avertizează: "Prevăd căderi de guverne şi un dezastru la..."

02 Ian 2018   •   09:26
Carmen Harra avertizează: "Prevăd căderi de guverne şi un dezastru la..."

Carmen Harra a dezvăluit ce ne aşteaptă în anul care tocmai a început. La nivel mondial, Harra atrage atenţia că anul 2018 poate fi marcat de începerea celui de-al treilea război mondial.

 

”Anul 2 este o reflecţie a anului 1 (2017 are numerologia 1), când s-au întâmplat lucruri devastatoare. În Zodiacul Chinezesc, 2018 este anul Câinelui de Pământ, iar Pământul simbolizează planeta, mama natură. Dacă în anul de Foc care s-a încheiat au ars păduri şi au avut loc atacuri teroriste şi crime, 2018 va fi mai calm, însă vor avea loc cutremure şi cataclisme naturale chiar în prima parte a perioadei", spune Harra.

Pe de alta parte, continua ea, "preşedintele SUA este Câine de Foc şi va atrage războaie. Trump este, într-adevăr, ca un câine care rupe 10 botniţe şi sare să muşte pe oricine. Pericolul izbucnirii unui război mondial este mare în 2018. Lupta se dă între Trump şi Putin. Anticipez un dezastru la Casa Albă şi la Kremlin, căderi de guverne, prăbuşiri de la putere, plus conflicte personale. Trump se va duela şi cu liderul nord-coreean Kim Jong Un. Democraţii preiau controlul în Senatul american şi Trump va pica. Schimbarea lui va fi una benefică nu doar pentru SUA, ci va reechilibra situaţia în toată lumea. 2018 este şi un an de criză economică mondială, în special în SUA. La nivel global, vor fi schimbări uriaşe politice şi economice care vor influenţa capital următorii opt ani”, crede Carmen Harra.

Antena 3

×