x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Casa Albă: Bin Laden nu era înarmat şi nu a participat la schimbul de focuri

Casa Albă: Bin Laden nu era înarmat şi nu a participat la schimbul de focuri

03 Mai 2011   •   18:36
Casa Albă: Bin Laden nu era înarmat şi nu a participat la schimbul de focuri

163639-untitled-1.jpgPrezentată şi sărbătorită ca o victorie a luptei împotriva terorismului, acţiunea de ucidere a lui Osama bin Laden de către trupele SEAL pare să nu fie altceva decât o campanie de imagine a spiritului american, a preşedintelui Obama şi a administraţiei sale.

Conferinţa de presă a purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, nu a fost evenimentul mult aşteptat, deşi a avut loc la scurt timp după ce informaţia că preşedintele Obama autorizase publicarea imaginilor care să dovedească uciderea lui Osama se propagase în întreaga lume, care aştepta, morbid să vizioneze trofeul însângerat.

Invocând dificultăţi birocratice, apărute în procesul desecretizării informaţiilor clasificate de CIA, precum şi al volumului mare al acestora, Jay Carney a dat citire unui nou scenariu al operaţiunilor ce au dus la uciderea lui Bin Laden.

Carney a narat acţiunea forţelor de comando, care au executat  un asalt asupra casei lui Osama, a cărui familie ocupa etajele doi şi trei ale clădirii, dar, deşi şi-a consultat de câteva ori notiţele, nu a putut preciza la care dintre etaje a fost împuşcat Bin Laden, recunoscând în cele din urmă că nu el este autorul acestora, fiind o informare primită de la CIA.

Conform acestui nou scenariu, şi în pofida declaraţiilor iniţiale, în momentul atacului Bin Laden nu era înarmat şi nu a participat la schimbul de focuri ce a avut loc în reşedinţa sa, dar a opus rezistenţă...  La solicitarea jurnaliştilor, privind explicitarea modului în care s-a manifestat această împotrivire, Carney a răspuns că "a fi înarmat, nu e o condiţie absolut necesară pentru a opune rezistenţă".

În privinţa modului în care înalţii reprezentanţi ai Administraţiei Obama au urmărit acţiunea armată din Pakistan, Carney a precizat că, deşi nu a fost vorba de o conexiune video, tehnologia folosită a permis ca datele să fie prezentate într-un flux în timp real.

Despre imaginile care ar proba eliminarea celui mai periculos terorist al lumii, despre care nimeni nu mai ştie dacă urmează, sau nu, să fie date publicităţii, Carney a afirmat că acestea sunt şocante, putând cauza repulsie sau revoltă, şi că nu are date despre cine le-a văzut, sau cine le deţine.

Ce se mai poate comenta? Poate doar că Osama a mai murit, încă o data... Lupta cu terorismul, continuă.

 

 

Imagini din interiorul reşedinţei lui Osama


Primele imagini de la reşedinţa lui Osama

 

×
Subiecte în articol: barack obama osama bin laden ucis