x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce-i asteapta pe rusi? Un deceniu fara caldura!

Ce-i asteapta pe rusi? Un deceniu fara caldura!

de Simona Haiduc    |    04 Ian 2018   •   18:05
Ce-i asteapta pe rusi? Un deceniu fara caldura!

Este ceea ce crede academicianul Ghennadi Matishov, potrivit caruia in urmatorii zece ani sudul Rusiei se va confrunta cu o adevarata era glaciara. "Clima este ciclica, iar incepand din 2018, partea de sud a Rusiei va intra intr-o perioada de racire accentuata", a spus cercetatorul rus.

 

In opinia academicianului, in pofida tuturor declaratiile referitore la incalzirea globala, apropierea acestei raciri a putut fi observata in ultimii ani. Pe de alta parte, Olga Zolina, profesor la Universitatea din Grenoble, este de parere ca una dintre consecintele incalzirii globale ar putea fi modificarea totota a structurii anotimpurilor, cu o primarava sau toamna vesnice, cu nebulozitate permanenta si precipitatii pe parcursul intregului an aproape. 

"Un fenomen care, de altfel, poate fi observat inca de pe acum - primavara incepe mai tarziu, dar dureaza mai mult, vara devenind, practic, extrem de scurta, aproape insesizabila, daca nu ar exista momentele de calduri insuportabile", a spus Zolina, citata de publicata Gazeta.ru.

Mai mult, oamenii de stiinta atrag atentia ca, pe viitor, frecventa unor evenimente climatologice extreme va creste. O prognoza valabile nu doar pentru Rusia, ci pentru intreaga planeta. Printre altele, ultimele studii elaborate in acest sens arata ca, din 2010 pana in 2017, frecventa unor astfel de fenomente periculoase, precum furtuni naprasnice, uragane de o violenta neobisnuita, a crescut cu 46%. In total, pe planeta s-au inregistrat in 2016, 797 astfel de evenimente.

 

×
Subiecte în articol: Rusia clima schimari climatice