Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, menit să reformeze instituţiile Uniunii Europene, s-ar putea amâna chiar dacă referendumul din Irlanda va avea un deznodământ pozitiv.
Potrivit cotidianului britanic The Times, vinovată de întârziere s-ar face Cehia, care intenţionează să tergiverseze semnarea Tratatului de la Lisabona cu până la şase luni, spre nemulţumirea liderilor europeni.
Praga va trage de timp până după campania pentru alegerile generale din Marea Britanie. Speranţa liderului eurosceptic al Cehiei, Vaclav Klaus, este ca Partidul Conservator britanic, condus de David Cameron, care îi împărtăşeşte atitudinea faţă de UE, să câştige alegerile. Situaţie în care britanicii ar putea fi convocaţi să se pronunţe prin referendum cu privire la adoptarea Tratatului.
Marea Britanie a ratificat la nivel parlamentar documentul, spre nemulţumirea conservatorilor, care mizau pe un referendum prin care Tratatul să fie respins, dat fiind euroscepticismul cetăţenilor din Regat. Alegerile din Marea Britanie vor avea loc în aprilie sau mai 2010.
Metoda prin care adoptarea Tratatului ar fi întârziată în Cehia le-a fost explicată liderilor europeni de către premierul Jan Fischer: preşedintele Vaclav Klaus inteţionează că ceară unui grup de senatori din Camera superioră a Parlamentului ceh să trimită tratatul pentru a doua oară înapoi la Curtea Constituţională. Rezultatul - o tergiversare de trei până la şase luni.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a avertizat Praga că ar putea exista "consecinţe" dacă nu va ratifica tratatul după referendumul irlandez.
Citește pe Antena3.ro