x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cehia, în pragul unui pogrom împotriva romilor. S-a mobilizat şi poliţia din Germania!

Cehia, în pragul unui pogrom împotriva romilor. S-a mobilizat şi poliţia din Germania!

16 Sep 2011   •   13:06
Cehia, în pragul unui pogrom împotriva romilor. S-a mobilizat şi poliţia din Germania!

Ministrul de Interne al Cehiei, Jan Kubice admite ca, in pofida mobilizarii de forte politienesti suplimentare, situatia a scapat de sub control in Nordul Boemiei, in apropiere de granita cu Saxonia (Germania Rasariteana). Aici este aproape sa izbucneasca un razboi in toata legea intre romi si cehi, informeaza Spiegel.de.

Deocamdata, ne aflam in faza sticlelor molotov (folosite de cehi, pentru a incendia locuintele romilor) si a sabiilor (folosite de tigani, pentru a-i transa pe cehi).

Conflictul mocneste de mai multe luni de zile intre populatia locala si romii care se stabilesc, in numar tot mai mare, la periferia satelor. Romii isi cedeaza apartamentele din orase si se muta in baraci sau alte locuinte improvizate, traind in conditii mizere, asemanatoare cu cele in care se complac multi dintre coetnicii lor romani.

Lupta pentru supravietuire conduce la violente, indreptate, adesea, impotriva localnicilor. Acestia din urma au ajuns la suprasaturatie si acum se revolta, incitati de extremisti si incitandu-i pe acestia, la randul lor, intr-un cerc tot mai vicios.

Extremistii sunt membri sau simpatizanti ai partidului neo-nazist DSSS (Partidul Muncitoresc pentru Dreptate Sociala), care este urmasul DS (Partidul Muncitoresc), care a fost interzis de Justitia din Cehia, la inceputul anului 2009, tocmai pentru ca organiza violente impotriva romilor.

Tomáš Vandas, presedintele DSSS a decretat orasul Novi Sad ca 'bastion al luptei pentru viitor'.

Un alt lider DSSS, Jindich Nestler, spune ca 'Tiganii buni pot sta, dar majoritatea tiganilor sunt lenesi, criminali sau chiar teroristi. Acestia trebuie sa dispara', care pretinde ca este vocea poporului. Reporterul noteaza ca, judecand dupa reactia populatiei la manifestarile violente ale extremistilor, pare ca Nestler are dreptate – populatia ar vrea sa traiasca fara romi prin preajma.

Cei 600 de politisti prezenti (dintre care 250 fusesera special detasati in zona de conflict) le-au facut cu greu fata celor 300 de 'capete rase' (Skinheads) care au marsaluit in regiunea Šluknovský výbzek, prin satele intinse la 50 de kilometri de granita cu Germania, strigand 'Afara cu tiganii', 'Liber, Socialist si Nationalist' (lozinca extremei drepte din Germania – NPD).

Si Germania a mobilizat forte sporite in regiune, echipaje ale politiei din Saxonia aflandu-se chiar in Cehia, la nodurile rutiere, pentru a oferi 'suport administrativ'.

Populatia Cehiei este de circa 10 milioane, dintre care 250.000 s-au declarat romi.

×