Cel puţin 44 de persoane au murit duminică în statul himalayan Uttarakhand, în nordul Indiei, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat într-o prăpastie, relatează AFP.
Mai multe echipe de salvare au fost mobilizate la locul tragediei, în districtul accidentat Pauri Garhwal, la nord-est de New Delhi.
"44 de persoane au murit în accident. Cel puţin alte trei sunt rănite. Operaţiunile de salvare continuă", a declarat pentru AFP Deepesh Chandra Kala, responsabil local cu gestionarea catastrofelor.
"Şoferul a pierdut controlul volanului, iar autocarul a ieşit de pe şosea, căzând într-o prăpastie. În urma impactului, vehiculul s-a rupt în două, iar în prezent se află prăbuşit într-un mic râu din fundul văii", a adăugat el.
Autorităţile nu cunosc deocamdată cauza accidentului.
India se numără printre ţările cu cele mai multe accidente pe şosele. Peste 150.000 de persoane mor în fiecare an în accidente auto. Starea proastă a drumurilor, vechimea vehiculelor şi şofatul periculos sunt considerate principalele cauze al accidentelor.