x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China avertizează Statele Unite asupra efectelor blocării importurilor din regiunea Xinjiang

China avertizează Statele Unite asupra efectelor blocării importurilor din regiunea Xinjiang

03 Iun 2022   •   09:20
China avertizează Statele Unite asupra efectelor blocării importurilor din regiunea Xinjiang

Administraţia de la Beijing a avertizat, joi, Statele Unite că aplicarea unei legi prin care vor fi interzise importurile de produse fabricate în provincia chineză Xinjiang va afecta grav relaţiile bilaterale şi comerţul mondial.

"Dacă va fi aplicată această lege, va fi perturbată grav cooperarea normală dintre China şi Statele Unite, precum şi reţelele industriale mondiale şi unităţile de producţie", a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de agenţia Bloomberg.

Oficialul chinez a îndemnat Washingtonul să nu implementeze Legea privind prevenirea muncii forţate în rândul uigurilor şi nici alte măsuri de "obstrucţionare a dezvoltării Chinei".

"Dacă Statele Unite insistă cu aceste acţiuni, China va aplica măsuri ample pentru a-şi susţine drepturile, interesele şi demnitatea", a atras atenţia Zhao Lijian.

Legea adoptată de SUA care prevede interzicerea importurilor de produse din provincia chineză Xinjiang dacă firmele producătoare nu dovedesc că nu recurg la muncă forţată urmează să intre în vigoare pe 21 iunie. Administraţia Joseph Biden a semnalat că va aplica legea, ceea ce riscă să amplifice disputa cu Beijingul pe tema respectării drepturilor omului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: China