x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China cere SUA şi Coreii de Sud retragerea sistemului antirachetă THAAD

China cere SUA şi Coreii de Sud retragerea sistemului antirachetă THAAD

26 Apr 2017   •   11:10
China cere SUA şi Coreii de Sud retragerea sistemului antirachetă THAAD
Sursa foto: Foto: U.S. Army

China şi-a exprimat miercuri puternica îngrijorare după ce armata americană a început în aceeaşi zi instalarea sistemului antirachetă THAAD într-o bază de pe teritoriul Coreii de Sud, transmite Reuters. 
Cu prilejul briefingului de presă zilnic, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Geng Shuang, a declarat că Beijingul cere Statelor Unite şi Coreii de Sud retragerea acestui sistem. 
Washingtonul şi Seulul afirmă că unicul scop al sistemului THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) este apărarea împotriva rachetelor nord-coreene. 
China şi-a exprimat însă în mod repetat opoziţia faţă de instalarea THAAD, fiind preocupată că puternicul radar al sistemului îi poate penetra teritoriul şi submina securitatea. 
Acordul privind THAAD a fost semnat anul trecut, iar capacitatea operaţională completă ar urma să fie realizată înainte de sfârşitul lui 2017. 

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: China sua coreea de sud thaad