x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China denunţă "provocările" SUA 

China denunţă "provocările" SUA 

10 Aug 2021   •   08:40
China denunţă "provocările" SUA 

Administraţia de la Beijing a respins, luni, acuzaţiile Washingtonului privind activităţile militare din Marea Chinei de Sud, denunţând "provocările" Statelor Unite pe plan regional, în contextul în care secretarul de Stat american, Antony Blinken, a avertizat asupra consecinţelor unui conflict.

Antony Blinken a denunţat, în cursul unei sesiuni a Consiliului de Securitate ONU pe tema siguranţei maritime, desfăşurată online, "tentativele de intimidare a altor state de a-şi accesa resursele maritime" în Marea Chinei de Sud. "Unii pot afirma că nu este sarcina Statelor Unite ori a altor naţiuni care nu au pretenţii teritoriale să rezolve disputele din Marea Chinei de Sud. Dar este sarcina şi chiar responsabilitatea oricărei naţiuni să apere regulile pe care am stabilit cu toţii să le urmăm şi să rezolve pe cale paşnică disputele maritime", a afirmat Antony Blinken.

"Am observat apropieri periculoase între nave şi acţiuni provocatoare, pentru avansarea unor revendicări maritime ilegale. Un conflict în Marea Chinei de Sud sau în orice ocean ar avea consecinţe grave la nivel mondial în materie de securitate şi pentru relaţiile comerciale. Atunci când un stat nu este vizat de consecinţe dacă ignoră reglementările, este alimentată starea de impunitate şi de instabilitate peste tot", a acuzat Antony Blinken, citat de agenţia Reuters.

Însă reprezentantul Chinei la sesiunea Consiliului de Securitate ONU, Dai Bing, a respins imediat acuzaţiile, denunţând "provocările" Statelor Unite.

Washingtonul "produce tensiuni din nimic, trimite arbitrar nave militare avansate şi avioane în Marea Chinei de Sud, pentru a genera provocări şi încearcă să creeze diviziuni între ţările din regiune", a afirmat Dai Bing.

Statele Unite "au devenit cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii în Marea Chinei de Sud", a acuzat diplomatul chinez.

Armata chineză a intensificat, în ultimii ani, activităţile în Marea Chinei de Sud, în contextul litigiilor teritoriale cu Brunei, Indonezia, Malaysia, Filipine şi Vietnam.

Statele Unite trimit frecvent nave militare în Marea Chinei de Sud, în contextul tensiunilor cu Beijingul. De asemenea, Franţa, Germania şi Marea Britanie au trimis recent nave militare în zona Asia-Pacific.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: China