China - SUA o cooperare esenţială

La Washington a început ceea ce experţii numesc cea mai importantă întâlnire a ultimilor 30 de ani, dintre preşedinţii Hu Jintao şi Barack Obama. Organizată la cel mai înalt nivel, întâlnirea liderului celei mai puternice ţării economice a lumii - China cu liderul celei mai puternice forţe militare a lumii - SUA, se aşteaptă să fie pe cât de importantă pe atât de decisivă în conturarea relaţiilor şi influenţelor planetare pentru următoarele decade.

În presa de la Beijing, oficialii chinezi au descris întâlnirea ca fiind “foarte importantă” şi au declarat că discuţiile ar putea “consolida dialogul, încrederea reciprocă şi extinderea relaţiilor de cooperare”. La rândul lor, oficialii americani şi-au exprimat speranţa pentru “rezultate concrete” în urma negocierilor. Dar, cei mai mulţi analişti sunt de acord că legăturile dintre cele două guverne sunt încordate. Nu trebuie căutat prea departe pentru a găsi dovezi în sprijinul tezei lor. Un eminent analist de politică externă din SUA a spus odată că: “unde stai depinde de unde stai”. Această observaţie poate fi aplicată şi în cazul problemelor care afectează în present relaţiile chino-americane.

SUA se plânge că autorităţile chineze impun “politici comerciale de ruinare”, un “neo-mercantilism” şi o “monedă subevaluată”. Din perspectiva Washington, politicile economice nedrepte ale Beijingului au rănit economia americană, determinând un şomaj ridicat. De partea cealaltă, China susţine că multe dintre problemele economice din SUA pot fi identificate ca urmare a politicilor fiscale iresponsabile. Mai mult, Beijingul apreciază că nu este o noutate faptul că trebuie să priveşti la sfaturile şi plângerile americanilor cu cu scepticism. De exemplu, oficialii avertizează că o reevaluare dramatică a monedei chineze va destabiliza China şi va fi “un dezastru pentru lume”, iar asta nu va ajuta economia SUA în nici un fel.

Tensiunile din Peninsula Coreeană se află şi ele în agendei de securitate în cadrul întâlnirilor dintre Hu şi Obama. Washingtonul se declară revoltat de acţiunile recente ale Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), inclusiv bombardarea insulei Yeonpyeong pe 23 noiembrie. Pe acest subiect, administraţia Obama a cerut Chinei să exercite “mai multă presiune” asupra RPDC, însă Beijingul a exprimat necesitatea reluării negocierilor multilaterale şi a dialogului, care sunt mai utile decât retorica dură, ameninţările şi exerciţiile militare de forţă. Unii analilşti speculează că politicile Chinei se bazează pe faptul că un răspuns agresiv la comportamentul Nord Coreean ar putea provoca creşterea tensiunilor în Pyongyang şi astfel ar putea fi destabilizată întreaga regiune. Cu certitudine, apreciază oficialii de la Bijing, dacă Statele Unite ar fi o ţară vecină cu Coreea de Nord ar putea vedea lucrurile diferit.

Evoluţiile recente din apele din jurul Chinei sunt o altă sursă de tensiuni între cele două mari puteri. De sute de ani, guvernele chineze au considerat Marea Chinei de Sud ca parte a teritoriului naţional. De exemplu, în anii 1930 şi 1940, guvernul condus de Chiang Kai-shek a comandat hărţi cu o linie de demarcaţie în formă de „U” care arăta că cea mai mare parte aparţinea Chinei. Dar şi alte ţări revendică, de asemenea, părţi ale teritoriului maritim. În aceast subiect, Washingtonul a îmbrăţişat o politică neutră faţă când când secretarul de stat American, Hillary Clinton, a anunţat pe 23 iulie, la Hanoi (Vietnam), că SUA are un "interes naţional" în Marea Chinei de Sud, oferind diverse variante pentru soluţionarea multiplelor revendicări. Intrarea bruscă în jocurile din znona Mării Chinei de Sud a iritat China, mai ales că aceasta s-a produs după ce un oficial de rang înalt din China a prezentat zona martitimă ca fiind una de "interes naţional major".

Situaţia Insulelor Diaoyu s-ar putea regăsi, de asemenea, pe lista temelor de discuţii dintre Hu şi Obama. Aceste insule au fost preluate de Japonia în timpul Primului Razboi chino-japonez (1895). Atât oficialii de la Taipei (Taiwan) cât şi cei de la Beijing susţin că insule aparţin Chinei. Ma Ying-jeou, lider taivanez, este autor al unui studiu cu privire la statutul insulelor internaţionale. În aceast caz, SUA pare să manifeste un interes scăzut, motiv pentru care secetarul de stat Clinton a avertizat că insulele se încadrează în domeniul de aplicare al tratatului de securitate SUA-Japonia. Washington încearcă să rămână ferm pe poziţii şi să considere relaţia cu China ca fiind una de veche prietenie şi aliat-cheie. Cu toate acestea, Beijingul subliniază o notă de ipocrizie în politica Washingtonului faţă de această dispută.

Relaţiile dintre China continentală şi Taiwan sunt, în prezent, cele mai bune din ultimii 60 de ani. Cu toate acestea, Statele Unite continuă să vândă arme Taiwanului şi susţine că aceste vânzări promovează stabilitatea în zonă şi sunt în conformitate cu legile din SUA. Din perspectiva Chinei, vânzările incalcă tratatul chino-americane din 1982 şi încurajează “separatişti taiwanezi”.
Fără îndoială, între Washington şi Beijing există percepţii diferite faţă de o varietate de probleme economice, politice şi de securitate. O analiză mai completă ar include aici subiectele legate de schimbările climatice, drepturile omului, cheltuielile de apărare, desfăşurările militare. Însă, aşa cum aprecia Denis V. Hickey, director al Programului de Studii Globale din cadrul Missouri State University şi autor a numeroase articole şi cărţi despre relaţiile chino-americane, având în vedere mizele implicate, este probabil ca preşedinţii Hu Jintao şi barak Obama să discute aprins dar fără să ajungă la dezacorduri majore, care să detabilizeze relaţiile internaţionale oricum fragilizate de criza economică.