Joi seara, desertul amărui al cinei franco-americane oferite de preşedintele Franţei omologului american, a fost dosarul băncii PNB, amendade de Trezoreria SUA cu 7 miliarde de euro.
Surse citate de publicaţia Le Monde susţin că subiectul a fost abordat în detaliu în timpul cinei de la un restaurant de lux din Paris. Banca franceză a fost sancţionată cu o sumă record pentru încălcarea embargoului impus Iranului şi Sudanului. Menţinerea sancţiunii preocupă nu doar banca franceză ci şi alte instituţii financiare de credit europene care pot fi lovite de anchetele autorităţilor SUA.
Analişti politico-financiari consideră că asemenea sancţiuni pot fi considerate şi ca atacuri asupra euro. De altfel, problema PNB ar putea perturba şi negocierile acordului TAFT al unor facilitati reciproce UE-SUA. La cină au participat pe lângă preşedinţii Hollande şi Obama, şefii Externelor din cele două ţări, Fabius şi Kerry.