Jalaluddin al-Tunisi, şeful facţiunii din Libia a grupării teroriste Statul Islamic (ISIS), este cel mai probabil să devină noul lider al ISIS după moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi, a relatat sâmbătă postul de televiziune saudit Al Arabiya, citat de Xinhua.
Al-Tunisi este unul dintre cei mai importanţi candidaţi la "succesiunea" lui Al-Baghdadi, în condiţiile în care gruparea teroristă caută să supravieţuiască şi chiar să se extindă rapid în Africa de Nord după eşecurile înregistrate în Irak şi Siria, a transmis Al Arabiya.
ISIS a confirmat moartea lui Al-Baghdadi, care ar fi fost ucis într-un raid al aviaţiei ruse în Siria, potrivit unei informaţii difuzate marţi de agenţia de ştiri irakiană Al-Sumaria News.
Gruparea teroristă are nevoie disperată de un nou lider. Potrivit Al Arabiya, în prezent nu mai sunt prea mulţi lideri ISIS în viaţă, iar Al-Tunisi este unul dintre cele mai importante nume, capabil să-i succeadă lui Al-Baghdadi.
Al-Tunisi, al cărui nume real este Mohamed Ben Salem al-Ayouni, s-a născut în 1982 în regiunea Masaken din provincia Sousse, din Tunisia. A emigrat în Franţa în anii 1990 şi a obţinut cetăţenia franceză, iar după Primăvara Arabă s-a întors în Tunisia natală.
În 2011, Al-Tunisi s-a dus în Siria pentru a lua parte la războiul civil din această ţară. În 2014, el a anunţat că se alătură ISIS. Al-Tunisi a fost un apropiat al lui Al-Baghdadi, care l-a numit anul trecut lider al ISIS în Libia, deoarece l-a crezut capabil să câştige bătălii şi să menţină relaţii bune cu alte grupări extremiste din Africa de Nord, a mai relatat Al Arabiya.
Africa de Nord se află în fruntea regiunilor în care ISIS încearcă să se extindă. Libia, mai ales sudul nesigur al acestei ţări, oferă adăpost teroriştilor, deoarece ei pot acţiona liber aici şi pot face rost de bani din contrabandă. AGERPRES