Canalul american CNN a anunțat sâmbătă că ziaristul ucrainean Anton Skiba, un colaborator al său reținut de mai multe zile de separatiștii din estul Ucrainei, a fost eliberat.
'Jurnalistul ucrainean, răpit marți de separatiști proruși în timp ce lucra pentru CNN, a fost eliberat', a indicat canalul pe site-ul său de internet.
Anton Skiba a confirmat sâmbătă că a fost eliberat și că este bine, a mai indicat postul american.
Jurnalistul ucrainean, care lucra împreună cu o echipă a CNN pentru a acoperi conflictul din regiune, a fost răpit marți de indivizi înarmați ai autoproclamatei "Republici populare Donețk".
Postul de televiziune a explicat joi că nu a informat de la început despre incident, în speranța că va obține eliberarea reporterului, însă după ce eforturile sale au eșuat, CNN a decis să anunțe public răpirea lui Anton Skiba și să ceară oficial eliberarea lui.
Departamentul de Stat de la Washington a condamnat răpirea și a cerut eliberarea fără întârziere a ziaristului.