Ambasada Bulgariei în Grecia a alertat astăzi poliţia privind prezenţa unui colet suspect în incinta sa, a doua zi după interceptarea la Atena a unor colete-capcană adresate preşedintelui francez Nicolas Sarkozy şi sediilor a trei ambasade străine.
Pirotehnişti din cadrul poliţiei elene au fost mobilizaţi la ambasadă, situată la Psychiko, la periferia Atenei, a anunţat o sursă din poliţie, citată de AFP.
Această alertă intervine în condiţiile în care poliţia greacă a dejucat luni mai multe tentative de atentat cu colete-capcană, adresate preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, precum şi ambasadelor Mexicului, Olandei şi Belgiei.
Tot luni poliţia a arestat doi tineri greci cu vârste de 22 şi 24 de ani, dintre care unul căutat pentru extremism anarhist.
Suspecţii urmează să fie prezentaţi unui procuror, în această după-amiază.
Citește pe Antena3.ro