Interpretul transsexual austriac Conchita Wurst, câştigătorul ediţiei din 2014 a concursului Eurovision, a afirmat că şi-ar dori să-l întâlnească pe preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru a-i înţelege modul de gândire, relatează agenţia DPA, preluată de DW.
“Mi-ar plăcea să petrec o săptămână cu Putin. Pur şi simplu pentru ca să-l înţeleg”, a declarat artistul, cunoscut pentru apariţiile sale în rochii elegante şi purtând barbă. Tom Neuwirth, pe numele său adevărat, a explicat, într-un interviu publicat de ziarul austriac “Kurier”, că nu ia “apărarea legilor lui discriminatorii”, adăugând că “Putin nu vrea decât să fie respectat, iar această dorinţă de respect a lui Putin coincide cu cea a minorităţilor”. Interpretul a asigurat că are numeroşi admiratori în Rusia, ceea ce îl face să fie convins că “mulţi ruşi nu sunt de acord cu deciziile guvernului lor”.
Concret, el s-a referit la legea, deseori criticată la nivel internaţional, care interzice şi pedepseşte orice comentariu pozitiv sau neutru asupra problemelor legate de homosexualitate, bisexualitate sau transsexualitate