x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul UE amână votul privind planul interzicerii producţiei de vehicule cu ardere internă

Consiliul UE amână votul privind planul interzicerii producţiei de vehicule cu ardere internă

de Redacția Jurnalul    |    03 Mar 2023   •   19:15
Consiliul UE amână votul privind planul interzicerii producţiei de vehicule cu ardere internă

Consiliul Uniunii Europene a decis, pe fondul opoziţiei Italiei şi Germaniei, amânarea pe termen nedeterminat a votului pe tema iniţiativei Comisiei Europene, aprobată de Parlamentul European, privind interzicerea producţiei de vehicule cu ardere internă începând din anul 2035.

Preşedinţia suedeză a Consiliului UE a anunţat că votul pe tema planului de interzicere a fabricării de motoare pe benzină şi diesel, care era programat marţi, a fost amânat. Nu a fost stabilită o nouă dată, pe fondul disensiunilor puternice între statele membre, informează publicaţia Bild.

Impasul riscă să blocheze planurile unor producători auto care au stabilit deja să treacă la producţia exclusivă de motoare electrice doar pe baza unor informaţii neoficiale, fără a aştepta confirmarea modificărilor legislative. "Observăm, din discuţiile politice, riscul de a fi pusă din nou sub semnul întrebării abandonarea producţiei de motoare pe benzină din 2035. Apare riscul unui impas, ceea ce pentru industria auto ar fi fatal", a reacţionat Markus Duesmann, preşedintele Consiliului de administraţie al firmei Audi, citat de revista Der Spiegel.

Parlamentul European a aprobat pe 14 februarie un plan care prevede că în Uniunea Europeană nu vor mai putea fi fabricate maşini dotate cu motoare pe ardere internă din anul 2035. Decizia controversată, luată de Parlamentul European pe baza unei iniţiative legislative a Comisiei Europene, va trebui aprobată în aceeaşi formă de Consiliul Uniunii Europene, în unanimitate. Dacă nu va fi aprobată în aceeaşi formă, proiectul va trebui modificat. Parlamentul European nu a ţinut cont de obiecţiile Germaniei, care ceruse includerea posibilităţii fabricării în continuare a motoarelor cu ardere internă pe bază de biocombustibili, carburanţi sintetici sau hidrogen. Formaţiunea Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta, opoziţie) se opune iniţiativei, iar eurodeputaţii formaţiunii au votat împotriva planului. De asemenea, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal), membru al coaliţiei care susţine Guvernul cancelarului social-democrat Olaf Scholz, nu este de acord cu iniţiativa Uniunii Europene.

Politicianul Jens Gieseke (CDU) a avertizat asupra riscurilor pentru producţia de autovehicule în Germania şi în Europa, catalogând iniţiativa drept "absurdă". "Doar în Germania lucrează 600.000 de oameni în industria motoarelor cu tehnologie de combustie internă, iar locurile lor de muncă sunt expuse riscurilor", a afirmat Jens Gieseke, avertizând că sunt promovate vehiculele electrice astfel încât prima consecinţă constă în mutarea producţiei de baterii în Statele Unite sau Canada. Eurodeputatul german Jan-Christoph Oetjen (FDP) a condamnat ferm concentrarea producţiei pe fabricarea de vehicule electrice, respingându-se planurile privind utilizarea de combustibili ecologici. "Cei care se opun producţiei motoarelor cu biocombustibili se tem de inovare şi concurenţă", a acuzat Jan-Christoph Oetjen.

Hubert Aiwanger, ministrul Economiei din landul Bavaria, a acuzat Parlamentul European şi Guvernul Olaf Scholz de "politici împotriva autovehiculelor", mai ales că măsurile Uniunii Europene par să neglijeze acţiunile stricte în industria aeronautică sau maritimă. "În realitate, interzicerea motoarelor cu ardere internă nu are obiectivul eliminării dioxidului de carbon din traficul auto. Ideologii sunt preocupaţi cu eliminarea maşinilor şi descurajarea mobilităţii individuale. Nu există altă explicaţie pentru faptul că motoarele ecologice cu ardere internă, propulsate cu biocombustibili sau carburanţi sintetici, sunt eliminate, iar hidrogenul este blocat de politicienii ecologişti şi de Guvernul federal. Cu toate acestea, maşinile pur electrice nu vor fi suficiente pentru a menţine peste 40 de milioane de autoturisme în circulaţie în Germania", a avertizat Hubert Aiwanger.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: consiliul ue vehicule