x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Contraofensiva ucraineană. Vladimir Putin: "Trupele noastre dau dovadă de eroism"

Contraofensiva ucraineană. Vladimir Putin: "Trupele noastre dau dovadă de eroism"

de Redacția Jurnalul    |    16 Iul 2023   •   18:40
Contraofensiva ucraineană. Vladimir Putin: "Trupele noastre dau dovadă de eroism"
Sursa foto: Hepta

După mai multe săptămâni de la începutul contraofensivei ucrainene din sudul și estul țării, președintele Vladimir Putin spune că aceasta nu are succes în fața forțelor ruse, scrie AFP.

"Toate tentativele duşmanului de a străpunge apărarea noastră, în special utilizând rezerve strategice, nu au reuşit în timpul întregii perioade de ofensivă. Duşmanul nu a obţinut niciun succes.

Trupele noastre dau dovadă de eroism. În mod neaşteptat pentru adversar, ele trec chiar la ofensivă în anumite sectoare şi capturează poziţii mai avantajoase", a spus liderul de la Kremlin într-un interviu pentru Rossia-1.

Totodată, și șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrii Iermak, a spus, vineri, că această contraofensivă nu "avansează" "atât de repede" și a insistat că aliații occidentali nu fac presiuni asupra Ucrainei. 

Contraofensiva forțelor ucrainene, care vor să elibereze teritoriile ocupate, a început în luna iunie dar se desfășoară lent, fapt ce a dat timp armatei ruse să-și construiască apărarea. 

Totodată, operațiunile ofensive ale Ucrainei în regiunile Melitopol şi Berdiansk, din sudul Ucrainei, continuă.

De cealaltă parte, Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, a spus zilele trecute că forțele ruse au avansat 1,5 km la  Lîman, în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia ucraina contraofensiva