x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei copii din India își riscă viața pentru a merge la școală

Trei copii din India își riscă viața pentru a merge la școală

de Redacția Jurnalul    |    12 Mar 2023   •   16:00
Trei copii din India își riscă viața pentru a merge la școală

Trei copii indieni își riscă viața în fiecare zi pentru a studia. Ca să ajungă la școală, ei au de străbătut mai mulți kilometri prin sălbăticie și de traversat un lac, potrivit BBC.

Cei trei copii, două fete și un băiat, au în jur de 10 ani și locuiesc într-o localitate din statul Maharashtra.

În fiecare zi, ei sunt obligați să facă o călătorie dificilă pentru a ajunge la școala lor. Copiii merg pe jos aproximativ 3,5 kilometri și apoi traversează un lac folosind o plută șubredă făcută din țevi de plastic legate cu sfoară.

Părinții se tem pentru siguranța copiilor, dar nu s-au opus deoarece sunt primii din familiile lor care merg la școală. În plus, după ce cazul a fost prezentat în presa internațională, autoritățile regionale le-au dat localnicilor o barca gonflabilă nouă, dotată cu veste de salvare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: copii india scoala