Coreea de Nord testează sistemul de propulsie al unei rachete intercontinentale balistice (ICBM), potrivit unor noi imagini din satelit, a anunţat un institut american, în contextul preocupărilor faţă de iminenţa unui nou test nuclear nord-coreean, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Potrivit institutului americano-coreean al universităţii Johns-Hopkins, Phenianul a efectuat unul 'sau poate mai multe teste' privind ceea ce constituie probabil primul etaj al unei rachete ICBM KN-08 montate pe un lansator mobil.
Un total de trei serii de teste ale motorului rachetei KN-08 pentru primul etaj şi poate al doilea au fost identificate de la mijlocul anului 2013, a precizat institutul pe site-ul său '38 north'.
'Logic, următoarea etapă tehnică în dezvoltarea rachetei ar fi o lansare-test', potrivit institutului.
Coreea de Nord a reuşit să plaseze un satelit pe orbită în decembrie 2012 odată cu lansarea reuşită a unei rachete Unha-3. Acest tir a fost condamnat de comunitatea internaţională ca fiind un tir cu rachetă balistică.