Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La începutul lunii trecute, cineva mi-a dat o listă cu posibile destinaţii turistice în Japonia. Diastanţa mare şi economiile precare m-au făcut să renunţ la Matsushima, un orăşel din prefectura Miyagi. Golful Sendai e faimos, în primul rând, pentru cele 260 de insule acoperite de pini, considerate a fi una din cele mai spectaculoase trei privelişti din Japonia. În veacul al XVII-lea, Matsuo Basho compunea un celebru haiku dedicat acestui loc de o uimitoare frumuseţe: "Ah! Matsushima!/A-ah, Matsushima, ah!/Matsushima, ah!”...
La Matsushima se ajunge în 25 de minute cu trenul de la Sendai, capitala prefecturii şi cel mai afectat oraş din Japonia după devastatorul cutremur de vinerea trecută. De obicei, insulele sunt vizitate de o mulţime de turişti care fac vizite scurte, pentru a vedea ici - un templu budist, colo - o ceainarie sau o livadă de cireşi înfloriţi. Dar cele mai spectaculoase sunt apusurile. În căutarea spectacolului naturii se vor fi aflat şi turiştii zilei de 11 martie care se îmbarcau, la Matsushima, pentru întâlnirea, neprevăzută, cu propriul (şi tragicul) lor lor apus.
Lista lui Hayashi Razan
Dar să facem puţină istorie. Timp de trei veacuri şi jumătate – de când învăţatul japonez Hayashi Razan, în anul 1643, nominaliza Matsushima ("matsu” înseamnă pin şi "shima” - insulă) printre cele mai încântătoare trei privelişti din Japonia –, monumentul natural din golful Sendai a bucurat ochiul călătorului avid de frumuseţe. Cutremurul şi tsunami-ul din 11 martie au distrus în câteva minute acest miracol căruia i-au trebuit veacuri să se întrupeze. Şi, din păcate, va fi nevoie de alte câteva secole pentru ca imaginea pe care Toyohara Chikanobu, maestru al artei ukiyo-e, a aşternut-o pe hârtie să se recompună.
Japonezii cred că pierderile de la Matsushima nu sunt ireparabile. Însă dacă ar ajunge azi dinaintea arhipelagului, Basho ar exclama din nou: "Matsushima, ah!/ A-ah, Matsushima, ah!/ Matsushima, ah!”. Doar că exclamaţiile lui nu ar mai fi de extaz, ci de durere!
Nu este însă singurul monument din "lista lui Hayashi Razan” care a avut de suferit din pricina cataclismelor naturale. În anul 2004, taifunul Songda a avariat grav altarul de pe insula Itsukushima (situată în partea de nord a golfului Hiroshima din Marea Interioară a Japoniei). Celebrele "torii” portocalii care se înalţă în mijlocul apelor sunt parte a patrimoniului UNESCO, iar restaurarea lor a fost realizată cât se poate de grabnic, pentru a reintra în circuitul turistic. Cea de a treia privelişte de top a Japoniei, istmul Amanohashidate – care leagă două maluri opuse ale golfului Miyazu –, lung de 3,3 km, îngust şi "populat” de peste 7000 de pini bătrâni, îşi păstrează, din fericire, frumuseţea originară.
Temple şi castele
O a doua ofertă turistică (pe care am declinat-o din motive banale, cum ar fi distanţa, costurile, orarul trenurilor) a fost Fukui şi castelele sale. În 1948, în zona oraşului Fukui din nord-vestul Japoniei, avea loc un cutremur care a intrat în cartea celor 100 de mari catastrofe naturale ale lumii. Pe 28 iunie, la ora 17:13, populaţia din Fukui a fost zguduită de un seism cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter. Circa 4.000 de oameni au murit şi 35.000de case au fost distruse. Dar cel mai mult au avut de suferit vestigiile istorice. Fukui e renumit pentru templele sale datând din secolele VII-VIII şi pentru castelele din secolul XVI. Castelul Marouka, construit în anul 1576, a fost, la cutremur, ras de pe faţa pământului. Ulterior, 80% din structura sa originară a fost folosită la restaurarea "ad integrum” a edificiului medieval. Probabil că nu degeaba Fukui şi-a ales, ca emblemă, pasărea Phoenix. Cutremurul din 1948 a fost, de altfel pentru oraş, a doua încercare după distrugerile provocate de bombardamentele aliaţilor, în 1945.
Eu mi-am dat, deja, toate examenele aici, în Japonia, şi aştept să vină timpul să pornesc spre Bucureşti. Un drum cu avionul înseamnă mai mult de 24 de ore! Cred, însă, că nu sunt singura. Din ce am citit, mulţi români se repatriază, ori revin grabnic în ţară, la îndemnul autorităţilor române. Nu mâine, nu săptămâna viitoare, dar până se sfârşeşte luna, voi pleca. Dar sigur mă voi întoarce, cândva, în ţara care nu ştie să accepte înfrângerea, nici măcar când adversarul de temut este însăşi natura.
