Ministerul Afacerilor Externe al României urmăreşte cu deosebită atenție evoluțiile din Siria şi Irak, inclusiv din perspectiva actelor abominabile de teroare comise de organizaţia autointitulată “Statul Islamic” (ISIL). Prin acțiunile sale, ISIL reprezintă o amenințare directă pentru întreaga comunitate euro-atlantică şi pentru statele din Orientul Mijlociu, de unde acţionează în prezent.
Ministerul Afacerilor Externe respinge fără echivoc practica asasinării persoanelor nevinovate, civili sau jurnalişti, în numele unei aşa-zise ideologii extremist-teroriste care nu poate, sub nici o formă, fi justificată. Persoanele vinovate de astfel de acte criminale trebuie identificate şi aduse în fața justiției. Din această perspectivă, Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai categorici asasinarea jurnalistului Steven Sotloff de către organizația ISIL.
În acest context, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, aduce un omagiu tuturor jurnaliştilor care, indiferent de riscurile cu care se confruntă, uneori plătind chiar cu viaţa, aleg să îşi facă meseria în zone de conflict pentru a informa opinia publică despre evoluţii periculoase şi destabilizatoare la nivel global şi regional.
România va continua să contribuie la eforturile comunității internaționale pentru combaterea terorismului internaţional şi a fenomenului ISIL. Comunitatea internațională trebuie să ia toate măsurile în vederea sprijinirii aspiraţiilor legitime ale popoarelor din regiunea Orientului Mijlociu pentru stabilitate şi dezvoltare.