x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Crimă rezolvată cu ajutorul unui selfie de pe Facebook

Crimă rezolvată cu ajutorul unui selfie de pe Facebook

18 Ian 2018   •   14:47
Crimă rezolvată cu ajutorul unui selfie de pe Facebook

O femeie din Canada a fost condamnată pentru că şi-a ucis cea mai bună prietenă, după ce poliţia a descoperit arma crimei într-o imagine postată de cele două tinere pe Facebook, scrie BBC.

Cheyenne Rose Antoine, în vârstă de 21 de ani, a pledat vinovată pentru uciderea tinerei Brittney Gargol, în vârstă de 18 ani, în martie 2015. Gargol a fost găsită decedată pe un câmp din Saskatoon, Saskatchewan. Aceasta a fost strangulată cu o curea care i-a fost lăsată la gât. Cureaua este prezentă în poza postată pe Facebook de cele două.

Chenyenne Rose a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru fapta ei. Aceasta a ajuns în atenţia poliţiei după ce a postat pe Facebook un selfie în care apărea alături de prietena ei. În imaginea postată, Chenyenne purta cureaua găsită la gâtul lui Gargol.

Ce s-a întâmplat?

Cele două erau prietene “inseparabile”, potrivit publicaţiei Toronto Sun – până când Gargol a fost descoperită decedată, pe un câmp din apropierea unei şosele, de către un trecător, în dimineaţa zilei de 25 martie 2014.

Poliţia a afirmat că nu există nicio dovadă care să verifice povestea spusă de Antoine. Potrivit acesteia, cele două au plecat de la o petrecere în mai multe baruri, înainte ca Gargol să plece cu un bărbat neidentificat, în timp ce Antoine s-a dus să-şi viziteze unchiul.

Odată ce cureaua a fost descoperită în una dintre pozele celor două, poliţia a folosit postările de pe Facebook pentru a stabili adevărata poveste. Astfel, poliţia a descoperit că postarea făcută de Antoine pe profilul lui Gargol a fost o diversiune, “Unde eşti? Nu dau de tine. Sper că ai ajuns în siguranţă acasă.”. De asemenea, aceasta i-a cerut unchiului său să ofere un alibi fals.

În cele din urmă, Antoine şi-a recunoscut fapta.

Aceasta a afirmat că ea împreună cu prietena sa consumaseră alcool şi marijuana, iar apoi s-au certat. Antoine a acceptat că este responsabilă pentru moartea prietenei sale, deşi a afirmat că nu îşi aminteşte cu exactitate evenimentele.

 

 

×
Subiecte în articol: canada crima facebook selfie