x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum se pregatesc Statele Unite pentru razboaiele viitorului!

Cum se pregatesc Statele Unite pentru razboaiele viitorului!

30 Noi 2017   •   18:53
Cum se pregatesc Statele Unite pentru razboaiele viitorului!

Army Times informeaza ca pe poligonul bazei Fort Benning, militarii americani au exersat un atac cu utilizarea tancurilor si a aparatelor fara pilot.

 

Concret, in timp ce tancurile Abrams se pregateau de atac, o drona a identificat tinta, alt aparat fara pilot, M58 Wolf, a lansat o perdea de fum, iar un Humvee automatizat a deschis foc preventiv. In cadrul exercitiilor, specialistii care au pus la punct noua tactica de lupta au incercat sa reduca la minim implicarea echipajului uman, acordand prioritate masinilor.

Pe de alta parte, publicatia Futurism scrie ca SUA au repus pe tapet armamentul "cinetic". Este vorba, printre altele, ideile lui Jerry Pournelle, precum proiectul Thor. Inca din anii 1950, Pournelle a propus ca din spatiu sa fie lansate tuburi cu tungsten (wolfram) care, pe durata zborului, ar fi acumulat energie doborand tinta terestra stabilita fara a emana radiatii. 

In alta ordine de idei, Real Clear Defense evoca noi planuri pentru marina militara a SUA. Dupa valul de critici privind incapacitatea navelor de coasta de a se apara intr-o batalie pe mare si dupa numeroasele probleme inregistrate cu nava Zumwalt, conducerea US Navy a decis organizarea unui concurs pentru cel mai bun proiect de fregate din noua generatie, mai bine inarmate, chiar daca mai lente ca viteza de deplasare.

Se asteapta ca US Navy sa cumpere 20 de astfel de nave incepand din 2020. Prima ambarcatiune va costa 950 milioane de dolari, urmatoarele nu mai mult de 800 de milioane fiecare. Fregatele ar trebui sa doboare tinte aeriene, sa opuna rezistenta submarinelor si sa atace navele inamice.

×