Data de 31 octombrie fixată pentru Brexit va fi "ultima, ultima dată limită", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron în faţa directorilor marilor bănci internaţionale reuniţi luni la Palatul Elysee, informează AFP.
"Ar fi o idee proastă cea de a tot amâna", a declarat, în engleză, şeful statului francez, întrebat despre viziunea lui asupra Brexitului, "pentru că, în pofida faptului că a vedea Marea Britanie plecând (din UE) este o veste foarte proastă, atunci când liderii încearcă să nu respecte o decizie a poporului, este mai rău".
"Trebuie să punem în aplicare decizia britanicilor, exceptând situaţia în care ei înşişi decid altfel", a spus Macron, adăugând că îşi asumă "rolul tipului dur".
"Am fixat sfârşitul lui octombrie drept ultima, ultima dată limită, pentru că nu vreau să văd noua Comisie Europeană fiind nevoită să rezolve această problemă veche", a adăugat Macron, reiterând că ar fi "inacceptabil" să fie "redeschise negocieri" asupra acordului deja negociat între Londra şi cei 27 de membri ai UE, dar care a fost respins de parlamentarii britanici.
"Până în ultimul minut, singurul care poate să oprească Brexitul este guvernul britanic", a conchis Emmanuel Macron, refuzând ca UE să-şi asume responsabilitatea separării.
AGERPRES