O legislaţie alimentară strictă a intrat de luni în vigoare în Chile pentru a lupta împotriva obezităţii, obligând producătorii să precizeze pe etichete conţinutul de zahăr sau de grăsimi saturate şi interzicând, printre altele, vânzarea de ouă de ciocolată Kinder Surprise, relatează AFP.
"Chile se poziţionează ca o ţară pionieră în termeni de promovare a alimentaţiei sănătoase", a subliniat ministrul sănătăţii, Carmen Castillo, într-un comunicat. Ţara este considerată un model de creştere economică în America Latină, dar şi una dintre principalele consumatoare de băuturi îndulcite.
În prezent peste 60% dintre chilieni (şi o treime dintre copii cu vârste de sub 6 ani) sunt supraponderali.
Legea care a intrat în vigoare luni a avut nevoie de cinci ani pentru a fi votată, plus patru ani pentru a da timp industriei agroalimentare, care a făcut un lobby intens, să se adapteze.
Legea promite să revoluţioneze etichetele produselor vândute în magazine pentru a proteja mai ales copiii, interzicând vânzarea în şcoli de produse ce dăunează sănătăţii. De asemenea, produsele nu vor mai putea fi însoţite de o jucărie, precum Kinder Surprise sau ''Happy meal" de la McDonald's.
Însă în timp ce McDonald's îşi va putea reformula meniul pentru copii renunţând la jucărie, compania italiană Ferrero nu îşi va mai putea vinde ouăle de ciocolată Kinder Surprise pe piaţa chiliană. AGERPRES