Inelul pescarului, pe care îl poartă papa Benedict al XVI-lea şi care simbolizează puterea pontificală, va fi probabil distrus după data de 28 februarie, ziua retragerii suveranului pontif, a declarat marţi Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, citat de agenţia EFE, potrivit agerpres.ro.
Inelul papei se distruge în cazul decesului suveranului pontif, dar acum situaţia este diferită şi "inedită", întrucât papa este în viaţă, experţii Vaticanului urmând să studieze normativa, a precizat Lombardi, adăugând însă că toate obiectele legate direct de pontificatul papei "trebuie distruse".
Până în prezent, în urma morţii unui papă, cardinalul "camerling", cel care conduce Biserica până la alegerea noului suveran pontif, avea sarcina de a scoate de pe degetul papei decedat Inelul pescarului, simbol al puterii pontificale. Inelul este apoi distrus imediat pentru a evita falsificarea unor documente pontificale, întrucât el conţine imaginea sigiliului papal folosit pentru documente.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a mai precizat că, până pe data de 28 februarie, papa Benedict al XVI-lea îşi va menţine toate angajamentele prevăzute, inclusiv primirile mai multor şefi de stat, printre care preşedintele României, Traian Băsescu, şi cel al Guatemalei, Otto Perez Molina.