x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Democratie pe bani americani

Democratie pe bani americani

11 Mar 2005   •   00:00

Statele Unite au ajutat Ucraina sa devina democrata. Au incercat si cu Moldova, dar deocamdata rezultatele nu se intrevad.

EFECT. Victor Iuscenko a fost tratat si de americani
AJUTOR FINANCIAR. Cotidianul rus Pravda scria ieri ca SUA au trimis la Kiev 18 milioane de dolari pentru organizarea si buna desfasurare a alegerilor din Ucraina. Numarul trei in ierarhia Departamentului de Stat, John Tefft, a anuntat ca si in Moldova au fost trimise circa 1,7 milioane de dolari "ajutoare electorale". Dar banii - a tinut el sa precizeze - nu au fost destinati unui anumit candidat, ci diverselor structuri ale societatii civile si presei independente, care au avut obligatia de a convinge electoratul sa se prezinte la urne.

AJUTOR LOGISTIC. Exista voci care sustin ca America se implica in chestiunile interne acestor tari din zona pentru a contracara influenta Rusiei in regiune. Cotidianul Washington Post a dezvaluit ieri ca presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko, a fost ingrijit, in secret, de catre o echipa de specialisti americani. In decembrie, cand Iuscenko s-a dus la Viena pentru efectuarea unor analize medicale din cauza afectiunii cutanate de care suferea (ulterior s-a dovedit ca fusese otravit cu dioxina), mai multi doctori americani s-au deplasat in mare secret in Capitala Austriei pentru a avea grija de "portocaliul candidat". Departamentul de Stat al SUA a oferit sprijin logistic echipei care s-a deplasat la Viena.

Castigarea ulterioare a mandatului de presedinte al Ucrainei a constituit o lovitura dura pentru Rusia. (Anca Aldea)

×
Subiecte în articol: externe