x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Demonstranţii naţionalişti au DEMOLAT cea mai mare statuie a lui LENIN din Ucraina (VIDEO)

Demonstranţii naţionalişti au DEMOLAT cea mai mare statuie a lui LENIN din Ucraina (VIDEO)

29 Sep 2014   •   13:19
Demonstranţii naţionalişti au DEMOLAT cea mai mare statuie a lui LENIN din Ucraina (VIDEO)

Cea mai mare statuie a lui Lenin, care era încă în picioare în Ucraina, a fost dărâmată în noaptea de duminică spre luni la Harkov (est) de către demonstranţi naţionalişti, care au denunţat influenţa Moscovei prin figura fondatorului Uniunii Sovietice, relatează France Presse, conform Agerpres. După două ore de muncă cu polizoare, aceştia au reuşit să taie picioarele statuii cu o înălţime de 8,50 de metri, ce a fost trasă apoi de pe piedestal cu un cablu, în aclamaţiile mulţimii.

Dărâmarea statuii a fost punctul culminant al unei manifestaţii ce a reunit zeci de persoane duminică după-amiază în acest al doilea oraş ca mărime din Ucraina, printre care ultraşi naţionalişti ai unui club de fotbal local.

De la destituirea în luna februarie a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, soarta statuii a fost o chestiune de dispută în acest oraş de 1,5 milioane de oameni, situat în partea de est a ţării, dar în majoritate fideli Ucrainei, chiar dacă limba rusă este dominantă.

Autorităţile locale, care motivau că eventuala cădere a statuii ar putea afecta tunelurile de metrou, au promis să o demonteze după toate regulile, dar manifestanţii au preferat să acţioneze fără să mai aştepte.

O anchetă pentru vandalism a fost deschisă, însă imediat a şi fost închisă de Ministerul de Interne, care a menţionat că nimeni nu a fost rănit.'Lenin? Lăsaţi-o baltă! Câtă vreme nicio persoană nu este rănită. Câtă vreme acest gunoi de idol comunist nu măreşte bilanţul victimelor', a remarcat ministrul de interne Arsen Avakov, pe pagina sa de Facebook.

Alte statui ale lui Lenin au fost dărâmate, în special la Kiev, de la evenimentele din februarie, dar multe altele stau în continuare în picioare în regiunile proruse din estul ţării, controlate de separatişti.

×