x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dennis Rodman - internat pentru dezalcoolizare, la întoarcerea din Coreea de Nord

Dennis Rodman - internat pentru dezalcoolizare, la întoarcerea din Coreea de Nord

de Agerpres    |    19 Ian 2014   •   09:07
Dennis Rodman - internat pentru dezalcoolizare, la întoarcerea din Coreea de Nord
Sursa foto: KCNA/EPA

Fostul jucător al celor de la Chicago Bulls Dennis Rodman, criticat pentru recenta sa călătorie în Coreea de Nord, s-a internat într-o clinică specializată în probleme de alcoolism, a anunţat sâmbătă agentul său pentru CNN, preluat de France Presse.

"El şi-a petrecut cea mai mare parte din săptămână în acest centru şi sunt foarte mândru de el", a explicat Darren Prince pentru canalul de informaţii. "El a atins un nivel de intoxicaţie cu alcool pe care niciunul dintre noi nu l-a mai văzut. Când s-a întors (din Coreea de Nord) am discutat şi i-am spus că sunt îngrijorat pentru el", a continuat Prince. Potrivit agentului său, Rodman va rămâne în acest centru între 28 şi 30 de zile.

Rodman, cunoscut pentru excentricitatea sa, pentru tatuajele sale şi pentru părul său adesea colorat multicolor, dar şi pentru cele cinci titluri de campion obţinute în NBA, este prezentat ca un apropiat al numărului unu nord-coreean Kim Jong-un, un mare pasionat de baschet.

Recenta vizită a lui Rodman în Coreea de Nord, unde a fost însoţit de foste staruri din NBA, a provocat o controversă vie în Statele Unite ale Americii, unde anumite voci i-au acuzat pe jucători că îl sprijină indirect pe liderul unui regim totalitar.

Grupul de baschetbalişti a participat la un meci amical miercuri la Phenian în faţa lui Kim Jong-un, care şi-a sărbătorit atunci ziua de naştere. Dennis Rodman, care s-a aflat pentru a patra oară în Coreea de Nord în decurs de un an, i-a cântat "La mulţi ani" conducătorului comunist.

×
Subiecte în articol: dennis rodman dezintoxicare