Fratele ei și un al doilea agent de securitate au fost răniți în atacul de duminică.
De când talibanii au revenit la putere în 2021, femeile au fost îndepărtate din aproape toate domeniile vieții publice.
Purtătorul de cuvânt al poliției din Kabul, Khalid Zadran, a declarat că forțele de securitate au demarat o anchetă serioasă cu privire la acest incident.
Fostul deputat Mariam Solaimankhil a declarat că Nabizada a fost "un adevărat deschizător de drumuri - o femeie puternică și deschisă, care a susținut ceea ce credea, chiar și în fața pericolului".
"În ciuda faptului că i s-a oferit șansa de a părăsi Afganistanul, ea a ales să rămână și să lupte pentru poporul ei", a scris ea pe Twitter.
Nabizada, din provincia estică Nangarhar, a fost aleasă deputat în parlamentul din Kabul în 2018 și a rămas în funcție până la preluarea puterii de către talibani.
Ea a fost membră a Comisiei parlamentare de apărare și a lucrat la Institutul pentru dezvoltarea și cercetarea resurselor umane.
(sursa: Mediafax)