x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe DESCOPERIRE DE SENZAŢIE, în Turcia, în legătură cu Vlad Ţepeş!

DESCOPERIRE DE SENZAŢIE, în Turcia, în legătură cu Vlad Ţepeş!

29 Sep 2014   •   13:02
DESCOPERIRE DE SENZAŢIE, în Turcia, în legătură cu Vlad Ţepeş!

În timpul lucrărilor de restaurare ale Castelului Tokat din Anatolia (Turcia) au fost descoperite un tunel secret care ducea la Băile Pervane şi la un adăpost militar, precum şi două temniţe unde se spune că a fost ţinut captiv în secolul al XV-lea domnitorul român Vlad Ţepeş, scrie ziarul turc online hurriyetdailynews.com.

Lucrările de restaurare aflate în curs de desfăşurare vor viza şi consolidarea bastioanelor castelului, care au fost folosite ca puncte de apărare în timpul imperiului turco-persan Selgiuc (1037 - 1157) şi în epoca otomană (1299 - 1922). 

"Noi încercăm să facem lumină în istorie prin intermediul straturilor recent dezgropate", a declarat arheologul Ibrahim Çetin, precizând că au fost găsite cuburi de produse alimentare, o terasă deschisă, precum şi un adăpost militar şi temniţe. 

Çetin a remarcat prezenţa a numeroase tuneluri în jurul sitului istoric. "Castelul este înconjurat complet de tuneluri secrete. Este foarte misterios", a relatat el. 

Çetin a declarat că celebrul domnitor român Vlad Ţepeş, supranumit Dracula, a fost ţinut captiv într-una dintre aceste temniţe descoperite. "Este greu de estimat în ce camera a fost ţinut Dracula, dar a fost în această zonă", a spus specialistul. 

Vlad Ţepeş care a trăit între 1431 şi 1476, a domnit în Ţara Româneasca în anii 1448, 1456-1462 şi 1476. Cei mai mulţi istorici spun ca a fost ţinut în captivitate în România, alţii consideră că a stat închis în fortăreaţa Vişegrad din apropiere de Budapesta. Durata exactă a perioadei de captivitate este deschisă dezbaterii, chiar dacă există indicii ca a fost între anii 1462-1474, mai scrie hurriyetdailynews.com, preluat de Agerpres.


×
Subiecte în articol: vlad tepes