x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Despre iubirile secrete ale Carlei Bruni

Despre iubirile secrete ale Carlei Bruni

02 Sep 2010   •   00:00

O deja controversată carte despre "viaţa şi iubirile secrete" ale Carlei Bruni, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, urmează să fie publicată în această lună în Franţa, informează presa britanică, citată de Agerpres. Potrivit cotidianului britanic The Telegraph, cartea semnată de Besma Lahouri va fi lansată de Editura pariziană Flammarion. Responsabilii editurii refuză să facă public titlul lucrării pentru ca presa sau alte părţi interesate să nu speculeze. "Este o carte solidă, care spune totul şi conţine dezvăluiri explozive despre viaţa Carlei, de la relaţiile sale cu amanţi secreţi, până la vizitele la chirurgii plastici", a declarat o sursă din cadrul editurii, citată de The Telegraph. "Povestea cărţii este cea a unei aventuriere obsedată de faimă şi avere. Nimeni din tabăra Carlei Bruni nu a participat la redactarea acestui volum. Este vorba de o investigaţie făcută aşa cum trebuie, nepărtinitor, asupra vieţii unui fost model de nivel internaţional, solistă pop şi soţie de preşedinte", a precizat Besma Lahouri, care şi-a câştigat notorietatea după publicarea unei biografii a fotbalistului francez Zinedine Zidane. (A. M.)

×
Subiecte în articol: externe