Criticată pentru discursurile susţinute pe sume importante de bani în cadrul unor universităţi americane, Hillary Clinton a declarat vineri că a donat toţi banii încasaţi pentru apariţiile sale publice, scrie Washington Post în ediţia sa electronică, citând ABC News.
'Toate sumele încasate au fost donate Fundaţiei Clinton pentru a continua munca de îmbunătăţire şi salvare a vieţilor omeneşti. Deci banii vin de la o fundaţie către o universitate şi apoi la altă fundaţie', a declarat pentru ABC News, fostul secretar de stat al SUA, acuzată de opinia publică că îşi rotunjeşte conturile cu prilejul acestor conferinţe.
Washington Post relatase în această săptămână că Hillary Clinton a câştigat mai mult de un milion de dolari din discursuri susţinute la opt universităţi - inclusiv la patru facultăţi publice finanţate de stat - în timpul ultimului an.
Universitatea Connecticut, care tocmai a crescut taxele de şcolarizare cu 6.5%, a plătit 251.250 de dolari dintr-un fond de donaţii pentru ca fostul secretar de stat să susţină un discurs în campusul universităţii în aprilie. Alte exemple includ suma de 300.000 de dolari pentru a susţine un discurs la Universitatea California din Los Angeles, în luna martie, şi 225.000 de dolari pentru un discurs planificat pentru luna octombrie la Universitatea Nevada din Las Vegas.
Hillary Clinton a mai primit bani pentru discursurile susţinute la Universitatea Buffalo, Colegiul Hamilton, Universitatea Colgate, toate din statul New York, precum şi la Colegiul Simmons din Boston şi la Universitatea Miami din Florida. Toate aceste universităţi nu au dorit să precizeze cât au plătit pentru discursurile fostului secretar de stat. Însă dacă Hillary Clinton a primit minimum 200.000 de dolari pentru fiecare discurs ar însemna că în ultimele nouă luni a primit cel puţin 1,8 milioane de dolari.