Apropiaţi ai pasagerilor din avionul malaezian dispărut acum trei luni vor să ofere 5 milioane de dolari (3,7 milioane de euro) persoanei care deţine informaţii legate de acest caz. Duminică se împlinesc trei luni de când aparatul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, cu 239 de persoane la bord, a dispărut de pe radare la puţin timp după ce a decolat din capitala Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing.
Misterul rămâne intact în privinţa dispariţiei Boeing-ului 777, în ciuda costisitoarelor căutări care au implicat mai multe state.
Familiile pasagerilor au anunţat într-un comunicat că a fost lansată o campanie de colectare de fonduri pe site-ul Indiegogo.
Se presupune că avionul care efectua cursa MH370 s-a prăbuşit în Oceanul Indian, pe o direcţie opusă planului său de zbor. După trei luni de căutări nu s-a reuşit însă localizarea epavei şi nici măcar nu au fost găsite resturi, iar o parte din apropiaţii pasagerilor cred că autorităţile din ţările implicate le ascund adevărul.
“Suntem convinşi că undeva se află cineva care ştie ceva şi sperăm că această recompensă îl va determina să iasă din umbră”, a spus Ethan Hunt, responsabilul proiectului “Reward MH370” (Recompensă MH370). (I.D)