x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi tineri greci, inculpaţi pentru terorism în cazul coletelor-capcană

Doi tineri greci, inculpaţi pentru terorism în cazul coletelor-capcană

04 Noi 2010   •   00:00

Un judecător de instrucţie de la Atena a inculpat astăzi, pentru "terorism", doi tineri greci arestaţi luni şi acuzaţi că aveau în posesie un colet-capcană adresat preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy.



Panayotis Argyrou, în vârstă de 22 de ani, student la chimie, şi Gerassimos Tsakalos, în vârstă de 24 de ani, au fost prezentaţi în această dimineaţă judecătorului de instrucţie, dar au refuzat să vorbească deoarece "nu recunosc procedura", potrivit AFP, citată de Mediafax.

Pe lângă "apartenenţa la o organizaţie criminală", ei sunt inculpaţi pentru comitere de "acţiuni teroriste", "deţinere şi folosire de bombe şi explozibile" şi pentru patru delicte, între care refuzul de a-şi "declara identitatea" şi de a furniza amprentele digitale.

Ambii au fost plasaţi în detenţie preventivă la închisoarea din Korydallos, la periferia de vest a Atenei.

Conform actului de inculpare, două colete au fost descoperite în rucsacul celor doi tineri, în momentul în care veniseră să le expedieze la o agenţie de mesageri rapidă, dintre care unul îi era adresat lui Nicolas Sarkozy, iar al doilea Tribunalului Penal Internaţional de la Haga.

Cel adresat lui Sarkozy conţinea o carte religioasă cu copertă bordeaux şi cu o cruce aurie, umplută pe dinăuntru cu praf explozibil. Adresa expeditorului, scrisă pe colet, era cea a vicepremierului grec Theodore Pangalos, potrivit aceleiaşi surse.

Panayotis Argyrou era căutat de poliţie pentru apartenenţă la "Conspiraţia celulelor de foc", o grupare a mişcării anarhiste activă din 2008 şi responsabilă pentru o serie de atentate cu dispozitiv exploziv fără gravitate împotriva unor personalităţi sau instituţii politice şi economice.

Începând de luni, 14 colete-capcană au fost expediate la ambasade străine din Atena, precum şi la biroul cancelarului german Angela Merkel şi la premierul italian Silvio Berlusconi, determinând Grecia să suspende toate serviciile de mesagerie internaţională până joi seara.

Al 14-lea colet interceptat era adresat Ambasadei Franţei din Atena şi a fost neutralizat joi de poliţia greacă.

×
Subiecte în articol: externe