Legendarul artist Lou Reed, solist al trupei Velvet Underground între anii 1960 şi 1970, a murit în apropiere de oraşul New York duminică, la vârsta de 71 de ani, a transmis presa americană citată de AFP, potrivit Mediafax.
Decesul lui Lou Reed, interpretului pieselor "Walk on the wild side" şi "Perfect day", a cărui cauză nu a fost precizată, a fost anunţat iniţial de revista Rolling Stones pe site-ul său de Internet, înainte de a fi confirmat de agentul artistului pentru cotidianul britanic The Guardian şi pentru New York Times.
Solicitaţi de AFP, nici agentul şi nici casa de discuri a artistului nu au putut fi contactaţi pentru moment.
Cu câteva ore înainte de anunţul morţii sale, conturile oficiale de Twitter şi Facebook ale solistului au publicat un ultim mesaj, intitulat "The door" (Uşa): o fotografie a unui afiş cu artistul lipit pe uşa unei clădiri.
Primăvara trecută, acesta a suferit în Statele Unite un transplant de ficat în timp ce era "în pragul morţii", conform declaraţiilor soţiei sale Laurie Anderson. "Nu cred că se va recupera complet, însă îşi va relua activităţile în câteva luni. Deja a început să facă Tai Chi", a declarat artista într-un interviu acordat jurnalului britanic The Times la sfârşitul lui mai.
Lou Reed şi-a anulat de atunci o serie de concerte în aprilie şi în special două participări la festivalul Coachella din California.
Artistul a vorbit despre problemele sale cu drogurile şi alcoolul în trecut: "Am încercat să scap de droguri şi băutură", scria el în 1992. "Însă nu a mers", a recunoscut el.
Născut la New York în 1942, acesta s-a căsătorit cu Laurie Anderson în 2008. Cuplul locuia la New York.