x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două femei judecate, pentru că au răpit un bărbat şi l-au lăsat gol în pădure

Două femei judecate, pentru că au răpit un bărbat şi l-au lăsat gol în pădure

23 Oct 2017   •   18:05
Două femei judecate, pentru că au răpit un bărbat şi l-au lăsat gol în pădure

Fosta soţie şi fosta iubită a unui bărbat au apărut luni în faţa unui tribunal din Germania, fiind acuzate că s-au răzbunat pe acesta răpindu-l şi abandonându-l apoi, complet gol, într-o pădure, informează DPA. 

Cele două femei, ale căror nume nu au fost făcute publice, sub auspiciile legilor germane foarte stricte în privinţa confidenţialităţii, sunt acuzate de privare de libertate şi de provocare de răni corporale în acest incident care a avut loc la nord de Berlin, în martie 2015. 

Femeile, în vârstă de 37 de ani şi 39 de ani, au declarat că doreau "să-i dea o lecţie" bărbatului, după ce s-au simţit hărţuite de către acesta. 

Potrivit instanţei din Frankfurt an der Oder (estul Germaniei), cazul este legat o dispută dintre victimă şi fosta lui soţie cu privire la o sumă de bani. 

Cele două femei - alături de patru complici mascaţi necunoscuţi - sunt acuzate că l-au pândit pe bărbat, l-au forţat să urce într-o camionetă şi l-au legat cu un cablu, potrivit instanţei. 

În timpul călătoriei cu camioneta, bărbatul a fost bătut, înainte ca răpitorii să îl ameninţe că îl vor împuşca în pădure, unde temperatura maximă în ziua respectivă era de şase grade Celsius. 

Rănit şi gol, bărbatul a trebuit să numere până la 100 înainte de a fi lăsat să rătăcească prin pădure, ajungând până la urmă la un drum de ţară, unde o maşină a oprit să îi acorde ajutor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania rapire judecata berlin frankfurt