Ape involburate se agita in jurul Agentiei Centrale de Informatii. Kyle Foggo, numarul trei in ierarhia CIA, si-a dat ieri demisia. Intre timp, o parte din presa americana continua sa fie socata de numirea in fruntea Agentiei a unui militar de cariera.
Directorul executiv al CIA, Kyle Foggo, si-a anuntat demisia inca de vineri. El face obiectul unor anchete derulate de CIA si de Biroul Federal de Investigatii (FBI). DIN SCANDAL IN SCANDAL. Foggo este investigat de FBI pentru legaturi cu o companie din domeniul apararii implicata intr-un caz de mita in care principal acuzat este congresmanul republican Randy Cunningham. Unul dintre apropiatii lui Foggo, omul de afaceri Brent Wilkes, i-ar fi dat congresmanului 525.000 de dolari in schimbul obtinerii unor contracte guvernamentale in valoare de sase milioane de dolari. Cunningham a demisionat din Congres si a pledat vinovat pentru luare de mita. El a fost condamnat la opt ani de inchisoare. Numele lui Foggo si al amicului sau Wilkies sunt legate si de participarea la mai multe partide de poker deocheate, unde ar fi fost invitate si cateva prostituate. Foggo a recunoscut ca a luat parte la partide de poker organizate de Wilkes, dar a negat existenta prostituatelor. Foggo este cercetat si de CIA pentru ca a intermediat un contract pentru o companie a lui Wilkes. Contractul, in valoare de 2,4 milioane, se referea la furnizarea de apa si obiecte casnice agentilor CIA care opereaza in zone de razboi ca Afganistan si Irak. OMUL PUTERII. Intr-un e-mail intern transmis de CIA angajatilor sai se arata ca Foggo a demisionat pentru ca noul director desemnat al Agentiei, Michael Hayden, va dori sa-si aduca propriul sau om pentru functia de director executiv. Or, Foggo era omul lui Goss, fostul director al CIA. Goss a fost cel care l-a numit pe Foggo in cea de-a treia pozitie importanta din Agentia Centrala de Informatii, oferindu-i posibilitatea sa gestioneze contractele CIA. De altfel, cotidianul Washington Times scrie ca decizia lui Foggo a fost motivata in primul rand de demisia lui Porter Goss. Acesta din urma si-a anuntat demisia vineri, pentru ca - spun gurile rele - el era implicat intr-o lupta pentru putere cu directorul serviciilor secrete, John Negroponte.Militar de cariera
Citește pe Antena3.ro
"Hayden este omul de care e nevoie pentru ca CIA sa ramana in centrul comunitatii de informatii" - John Negroponte , directorul serviciilor americane de informatii PROVOCARE
"Asteptam ca opinia publica americana sa dezbata problema agentiilor de informatii" - John Cornyn, senator republican de Texas