x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Egiptul a recuperat o statuie furată a lui Ramses al II-lea, veche de 3.400 de ani

Egiptul a recuperat o statuie furată a lui Ramses al II-lea, veche de 3.400 de ani

de Redacția Jurnalul    |    22 Apr 2024   •   16:45
Egiptul a recuperat o statuie furată a lui Ramses al II-lea, veche de 3.400 de ani
Sursa foto: Hepta

Egiptul a recuperat o statuie veche de 3.400 de ani reprezentându-l pe Ramses al II-lea, după ce a fost furată și scoasă ilegal din țară în urmă cu mai bine de trei decenii, au anunțat autoritățile egiptene, citate de Reuters.

Statuia se află acum în Muzeul Egiptean din Cairo, dar nu este expusă. Artefactul va fi restaurat, au precizat autoritățile.

Statuia a fost furată dintr-un templu din sudul Egiptului în urmă cu mai bine de trei decenii. Data exactă nu este cunoscută, dar un official al departamentului de repatriere a antichităților din Egipt, a declarat că se estimează că piesa a fost furată la sfârșitul anilor 1980 sau la începutul anilor 1990.

Autoritățile egiptene au reperat artefactul atunci când acesta a fost pus în vânzare în cadrul unei expoziții din Londra în 2013. Acesta a trecut prin mai multe țări înainte de a ajunge în Elveția.

Egiptul a colaborat cu autoritățile elvețiene pentru a recupera statuia. Elveția a predat statuia ambasadei egiptene de la Berna anul trecut, dar abia recent Egiptul a dus artefactul la Cairo.

Ramses al II-lea este unul dintre cei mai puternici faraoni ai Egiptului antic. Cunoscut și sub numele de Ramses cel Mare, el a fost al treilea faraon al celei de-a 19-a dinastii a Egiptului și a domnit între 1279 și 1213 î.Hr.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Egipt ramses al II-lea