x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan a depus jurământul pentru un nou mandat de 5 ani

Erdogan a depus jurământul pentru un nou mandat de 5 ani

09 Iul 2018   •   17:56
Erdogan a depus jurământul pentru un nou mandat de 5 ani

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a depus luni jurământul, pentru un nou mandat de cinci ani cu puteri sporite la conducerea Turciei, în fruntea căreia se află din 2003, relatează AFP. 

Ales confortabil pe 24 iunie cu 52,6 % din voturi, Erdogan (64 de ani) a depus jurământul în parlament, angajându-se în special să apere principiile Turciei laice fondate de către Mustafa Kemal Ataturk şi să-şi îndeplinească sarcina în mod 'imparţial'. 

Însoţit de soţia sa Emine, Erdogan a fost întâmpinat cu o salvă de aplauze la sosirea la parlament, unde o alianţă dominată de partidul său islamo-conservator, AKP, deţine majoritatea. 

După depunerea jurământului, Erdogan va prezida o ceremonie la palatul prezidenţial, inaugurând o nouă eră în istoria modernă a Turciei, cu trecerea la un sistem prezidenţial, după o revizuire constituţională adoptată prin referendum în aprilie 2017. 

Accederea sa la această ''hiperpreşedinţie'' survine la doi ani după o tentativă eşuată de puci, pe 15 iulie 2016, întreprinsă de militari rebeli şi urmată de vaste epurări, îndeosebi în armată, poliţie şi administraţie, cu arestarea sau demiterea a zeci de mii de persoane.

AGERPRES

×