x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noul EROU al AMERICII: "Am ştiut că e ceva în neregulă când fata asta albă a sărit în braţele unui negru"

Noul EROU al AMERICII: "Am ştiut că e ceva în neregulă când fata asta albă a sărit în braţele unui negru"

07 Mai 2013   •   18:01
Noul EROU al AMERICII: "Am ştiut că e ceva în neregulă când fata asta albă a sărit în braţele unui negru"

Charles Ramsey a devenit un adevărat erou în Statele Unite, după ce a salvat-o pe tânăra Amanda Berry, o femeie răpită acum 10 ani, care a petrecut tot acest timp legată cu lanţurile în casa unui bărbat din Ohio, alături de alte femei în aceeaşi situaţie.

Ramsey, care îşi vedea de treabă mâncând la un McDonald's, s-a trezit implicat aproape fără să vrea în această poveste, după ce a auzit strigăte din casa vecinului său, pe care îl considera un om cât se poate de obişnuit.

Amanda Berry este o figură foarte cunoscută în SUA, familia acesteia făcând eforturi uriaşe pentru a mediatiza dispariţia sa şi a încerca să o găsească.

Asaltat de reporteri, după isprava sa, Charles Ramsey a povestit cum s-a desfăşurat acţiunea de salvare, totul în maniera lui foarte colorată.

"Am auzit ţipete. Eu mâncam la McDonald's. Ies afară şi văd fata aceasta luând-o razna, încercând să iasă din casă. Aşa că mă apropii şi ea zice: ajută-mă să ies, sunt aici de multă vreme. Ce să zic, m-am gândit că e un caz de violenţă domestică aşa că am deschis uşa, însă nu puteam să intru, pentru că aşa e făcută uşa, nu încape tot corpul, poţi să scoţi doar o mână prin ea (portiţa pentru câine n.r.). Aşa că am spart uşa şi o văd că iese împreună cu o fetiţă şi strigă: sună la poliţie, mă cheamă Amanda Berry", a povestit Ramsey.

"Când mi-a spus numele, nu mi-a picat fisa. Abia când am sunat la poliţie m-am gândit: Sun pentru Amanda Berry? Credeam că fata aceasta este moartă! Apoi a luat ea telefonul şi a zis: da eu sunt. Apoi detectivul Cook, Gregory Cook spune: Charles, ai idee pe cine ai salvat"?

Cei doi au aşteptat sosirea poliţiştilor, care au venit în număr mare.

"Apoi, fata aceea, Amanda, le spune poliţiştilor: nu sunt singură, sunt mai multe fete în casă. Aşa că poliţia urcă, vreo 30 sau 40 de poliţişti şi când ies am rămas mască, pentru că nu mă aşteptam să găsească ceva. Mă gândeam la vecinul ăsta al meu - frate, trebuie să ai nişte testicule mari de tot ca să faci asta, dat fiind că îl văd pe tipul ăsta zi de zi. Locuiesc aici de un an, înţelegi? Am mâncat grătare cu omul ăsta, am ascultat muzică salsa împreună. Frăţioare, n-am avut niciun indiciu că fata aceea era în casă, nici că sunt şi alte fete acolo, ţinute împotriva voinţei lor. Pe tipul ăsta îl văd mereu la el în curte, cum se joacă cu câinii lui, cum meştereşte la maşina şi motocicletele lui, apoi intră iar în casă... E genul de om la care te uiţi şi pe urmă îţi vezi de treabă, nu face nimic ieşit din comun. Înţelegi ce spun? Nu e nimic neobişnuit la el... Mă rog, până azi", a spus Ramsey.

Întrebat ce reacţie a avut Amanda Berry când a scos-o din casă, Ramsey a povestit şi de ce cazul i s-a părut imediat unul serios.

"Am ştiut că e ceva în neregulă când fata asta albă, mică şi drăguţă a sărit în braţele unui negru. Ceva sigur e în neregulă aici. Sigur, sigur! Ori nu are casă, ori are probleme, ăsta e singurul motiv pentru care ar alerga în braţele unui negru", a comentat Ramsey.

Ariel Castro, bărbatul în casa căruia au fost găsite cele trei femei - Amanda Berry, Gina DeJesus şi Michelle Knight - a fost arestat.

Charles Ramsey

×
Subiecte în articol: amanda berry ostatice charles ramsey