x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa constată că nu se poate lipsi de gazele ruseşti

Europa constată că nu se poate lipsi de gazele ruseşti

03 Feb 2022   •   11:20
Europa constată că nu se poate lipsi de gazele ruseşti

Ţări bogate în energie de la Qatar la Azerbaidjan au promis livrări de urgenţă de gaze către Europa, însă continentul realizează foarte repede că nu poate înlocui cel mai mare furnizor al său, Rusia, scrie Bloomberg.

Pentru a diminua riscul unei perturbări a livrărilor de gaze ruseşti în contextul crizei din Ucraina, europenii discută cu producători importanţi, căutând parteneriate sau chiar potenţiale schimburi de combustibili cu Asia. Încărcăturile de GNL sosite recent, ca şi vremea blândă, au contribuit la diminuarea temerilor privind criza de energie, însă Europa se bazează pe Rusia pentru mai mult de o treime din gazele folosite, iar obţinerea acestora din alte părţi ar putea propaga criza către alte regiuni.

„Europa nu are nicio alternativă la gazele ruseşti“, arată Ron Smith, analist la BCS.

Volumul de gaze de care UE are nevoie nu poate fi înlocuit de niciun furnizor unilateral fără a perturba livrările către alte regiuni, a declarat ministrul energiei din Qatar, Saad Al-Kaabi. Prioritatea ţării sale este de a acoperi nevoile clienţilor existenţi mai întâi. Garantarea securităţii energetice a Europei ar necesita un efort colectiv din partea unui număr de furnizori diferiţi, potrivit oficialului.

SUA au fost cel mai mare furnizor de GNL pentru Europa luna trecută şi, împreună cu alte ţări, au ajutat la înlocuirea într-o anumită măsură a gazelor ruseşti în ianuarie, însă acest lucru nu este garantat să dureze. Asia este de obicei cea mai profitabilă regiune pentru livrările de GNL.

Pe radarul UE este şi Azerbaidjanul, însă Elin Suleymanov, ambasadorul ţării în UK, declara recent că volumele din această ţară nu sunt egale cu cele ruseşti.

Ideea că gazele ruseşti pot fi înlocuite cu GNL este greşită, susţine Ron Smith. „Este fizic imposibil, nu există suficient GNL pe lume pentru a face acest lucru“.

Pentru eventualitatea ca impor­turile din Rusia să fie perturbare de tensiunile din Ucraina, Germania a început să caute furnizori alternativi de gaze, potrivit Euractiv.

Gazele acoperă peste 25% din consumul de energie al ţării, acestea fiind importante în întregime din Norvegia şi Rusia.

Într-o inversare de poziţie, Berlinul analizează acum posibile importuri de GNL din SUA, Qatar şi alţi furnizori.

Totuşi, importurile „ar necesita infrastructură adecvată“, neexistând în prezent terminale pentru acestea în Germania, a declarat Robert Habeck, vice-cancelarul german.

În acest context, cancelarul german Olaf Scholz a anunţat că susţine planurile de construire a unuia sau mai multe terminale GNL în ţara sa, notează Reuters.

Germania ar putea importa GNL din Belgia (un terminal), Franţa (patru), Lituania (unu), Olanda (unu) şi Polonia (unu), conform Euractiv.

Poziţia Germaniei s-a schimbat în condiţiile în care stocurile de gaze au atins minime record, iar Gazprom pare să ezite să-şi umple capacitatea de stocare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gaze rusesti