x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Femeia din SUA care s-a trezit cu accent britanic

Femeia din SUA care s-a trezit cu accent britanic

13 Feb 2018   •   15:03
Femeia din SUA care s-a trezit cu accent britanic

Accentul unei femei din SUA, Michelle Myers, este global, deşi aceasta nu a părăsit niciodată ţara, scrie The Washington Post.

Femeia din Arizona spune că s-a pus în pat cu o durere foarte puternică de cap şi s-a trezit că vorbea cu un accent străin. Accente australiene şi irlandeze au venit de nicăieri şi au durat în jur de două săptămâni, apoi au dispărut, spune Myers.

Însă, accentul britanic cu care s-a trezit într-o dimineaţă durează de doi ani, potrivit afirmaţiilor făcute de femeia în vârstă de 45 de ani din Arizona pentru ABC.  

Myers a spus că a fost diagnosticată cu Sindromul Accentului Străin. O condiţie apărută, în mod normal, după accidente vasculare cerebrale sau leziuni cerebrale traumatice care au afectează centrul lingvistic al unei persoane, în măsura în care limba lor maternă pare să aibă un accent străin, potrivit Centrului pentru Leziuni Comunicaţionale de la Universitatea din Texas.

×