x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O femeie din Sicilia a murit pentru a-și salva caii din flăcări

O femeie din Sicilia a murit pentru a-și salva caii din flăcări

de Redacția Jurnalul    |    23 Sep 2023   •   19:00
O femeie din Sicilia a murit pentru a-și salva caii din flăcări
Sursa foto: Hepta

Incendiile din Sicilia. O femeie în vârstă de 42 de ani, Maria David, a murit „devorată” de flăcări în zona Cefalù din Palermo. Femeia mergea către adăpostul de cai care îi aparținea pentru a-ți salva animalele.

Presa italiană anunță că incendiile care au izbucnit în Sicilia, în special în zona Palermo, au mai făcut o victimă: se numea Maria David și avea doar 42 de ani.

S-a întâmplat vineri seara, nu departe de Cefalù. Femeia, împreună cu tatăl și fratele ei, voia să își elibereze caii dintr-un adăpost. Cadavrul ei a fost găsit aproape carbonizat nu departe de grajdurile pe care le deținea. Este posibil ca femeia să se fi rătăcit înainte de a fi surprinsă de incendiu, din cauza fumului și a vizibilității reduse.

"Timp de aproape 12 ore, orașul Cefalù a fost devastat de flăcări, care au ars hectare de pădure, au amenințat și deteriorat case și unități hoteliere, îngenunchind orașul. Și, ceea ce este și mai grav, au strivit viața unei femei care se grăbise să își salveze caii din foc", a declarat primarul din Cefalù, Daniele Tumminello: "Toate acestea sunt inacceptabile, mai ales dacă ne gândim că incendiile au pornit noaptea trecută din comuna vecină Gratteri și s-au extins pe sute și sute de metri, ajungând până la mare”.

În Cefalù, din cauza incendiilor care au afectat Sicilia în ultimele zile, aproximativ 750 de persoane au fost evacuate vineri dintr-un hotel, ca măsură de precauție.

„Ce a fost mai rău a trecut. Chiar și turiștii care au fost evacuați ieri, ca măsură de precauție, din hotelul Costa Verde și cazați temporar în sala sporturilor au putut să se întoarcă în cursul nopții în unitate. În această dimineață, la ora 6, mai exista încă un focar, pe care pompierii îl controlează”, a declarat primarul orașului, Daniele Tumminello, pentru Adnkronos.

El a spus că zona a fost deja devastată de flăcări în trecut, iar incendiul de vineri a fost al doilea în doar trei luni, însă, din punctul de vedere al dimensiunii și intensității, a fost „înspăimântător”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: femeie sicilia cai incendiu