x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fermierii polonezi ridică blocada la granița cu Ucraina

Fermierii polonezi ridică blocada la granița cu Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    29 Apr 2024   •   19:36
Fermierii polonezi ridică blocada la granița cu Ucraina
Sursa foto: Hepta

Fermierii polonezi au anulat luni protestul de la ultimul punct de trecere a frontierei cu Ucraina, ridicând astfel o blocadă care durează de luni în șir și care a afectat atât relațiile bilaterale, cât și comerțul ucrainean.

Fermierii polonezi au deblocat ultimul punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Aceștia au început să blocheze granița cu Ucraina la sfârșitul toamnei trecute, nemulțumiți din cauza relaxării restricțiilor privind importurile din Ucraina pe fondul războiului acesteia cu Rusia. Fermierii s-au plâns că activitatea le este afectată din cauza importurilor ieftine din Ucraina, care intrau pe piața UE.

Fermierii polonezi au pus capăt luni blocadei de la punctul de trecere Rava-Ruska, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției de frontieră ucrainene, după luni de tratative făcute de Kiev, relatează Reuters.

Ministrul ucrainean al Agriculturii, Mykola Solsky, a lăudat ceea ce a spus că a fost ”un lucru constructiv" din partea Poloniei.

Pe de altă parte, camioanele care transportă cereale, problema care se află în centrul disputei dintre Polonia și Ucraina, se vor confrunta în continuare cu controale de partea poloneză, au declarat oficialii de la Kiev.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fermieri Polonia blocada ucraina granita