Republica Moldova a semnat astăzi Acordul de Asociere cu UE, alături de Ucraina şi Georgia. Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat, la RFI, că implicarea României în procesul de apropiere a Republicii Moldova de UE a însemnat enorm, iar semnarea Acordului este o victorie comună.
"A însemnat enorm, înseamnă enorm şi cu certitudine pentru perioada de viitor, va însemna enorm. Eu în acest sens vreau să le mulţumesc tuturor, României în general şi tuturor oamenilor implicaţi sincer în acest parcurs al nostru. Pot să spun că aceasta este o victorie comună", a spus Filat.
Întrebat dacă aşteaptă mai mult de la România în plan bilateral, liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova a răspuns: "În relaţiile bilaterale eu mă aştept ca toate înţelegerile pe care le-am avut în această perioadă de timp parcursă, patru ani şi jumătate, să aibă aceeaşi implementare care am demonstrat că este posibilă. Sunt proiecte foarte importante de viitor, proiecte importante de infrastructură, o dezvoltare a relaţiilor economice mai aprofundată şi desigur expertiza pe care o deţine România în acest parcurs european este foarte necesară pentru noi. Deci asta înseamnă şi transfer de această experienţă şi expertiză către noi".