Singura soluţie pentru rezolvarea conflictului transnistrean este revenirea Tiraspolului în componenţa Republicii Moldova, iar acest lucru se va întâmpla odată cu creşterea nivelului de trai al populaţiei din dreapta Nistrului, consideră premierul moldovean Vlad Filat.
Într-un interviu publicat marţi de ziarul rusesc Kommersant,citat de Agerpres, el şi-a exprimat convingerea că părţile implicate în rezolvarea diferendului vor reuşi să discute şi să ajungă la un acord cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, despre care a spus că ar înţelege şi el că singura soluţie este unificarea.
"Putem rezolva această problemă doar într-o atmosferă corespunzătoare, într-o atmosferă de încredere. Putem vorbi mult de Igor Smirnov, de Mircea Snegur (primul preşedinte al Republicii Moldova, în timpul căruia a apărut conflictul transnistrean - n.r.), despre alte personalităţi care au fost implicate în acest proces. Dar problema trebuie soluţionată cu factorii de decizie. Cred că vom putea să discutăm şi să ne înţelegem", a spus Filat, adăugând că a avut "un scurt schimb de opinii" cu Smirnov.
Premierul moldovean Vlad Filat şi liderul separatist Igor Smirnov au avut, la sfârşitul lunii august, o întrevedere neoficială la Tiraspol. Întâlnirea a avut loc în contextul meciului de fotbal dintre FC Sheriff şi FC Basel, din ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor.
"Există expresia: niciodată să nu spui niciodată. Nu există alternative la unificare /revenirea Transnistriei în componenţa Republicii Moldova/. Şi mi se pare că şi domnul Smirnov înţelege acest lucru. Dar trebuie creată atmosfera corespunzătoare. Cu aceasta trebuie să începem. Întotdeauna am spus şi repet: întregirea ţării va avea loc concomitent cu creşterea bunăstării oamenilor care locuiesc în dreapta Nistrului. Mi-e clar acest lucru, care poate fi realizat nu cu declaraţii, ci prin acţiuni", a mai spus Vlad Filat.
Întrebat dacă simte interesul Europei, în special al Germaniei şi al Rusiei, care au semnat un memorandum în acest sens, pentru soluţionarea conflictului, Filat a fost de părere că Transnistria constituie o problemă nu doar pentru Republica Moldova, Rusia şi Ucraina, ci pentru întreaga regiune.
"Securitatea şi stabilitatea constituie un principiu de bază al dezvoltării. Iar participarea Uniunii Europene este clară - Transnistria se află la graniţele UE. Germania este ţara al cărei nivel în relaţia cu Rusia îi permite să adopte decizii şi să asigure punerea lor în practică. Faptul că Germania şi-a asumat această iniţiativă este un aspect pozitiv pentru noi toţi", a declarat premierul moldovean.
În privinţa referendumului pentru modificarea Constituţiei, eşuat din cauza prezenţei reduse la urne, premierul moldovean a reiterat opinia potrivit căreia parlamentul trebuie dizolvat, iar alegerile parlamentare anticipate să fie organizate nu mai târziu de 14 noiembrie.
Filat a evitat însă să răspundă dacă Alianţa pentru Integrare Europeană va participa la scrutin ca o unitate sau fiecare partid din componenţa sa va concura pentru cât mai multe voturi.
Referitor la problema vinurilor moldoveneşti, a căror calitate a fost pusă la îndoială de Rusia, mai multe loturi fiind returnate la Chişinău, Filat şi-a exprimat speranţa că o soluţie va apărea după alegeri.
"Scopul guvernului pe care îl conduc este unul simplu: să asigur relaţiile cu Moscova la nivel de parteneriat strategic. Vom continua să acţionăm în acest spirit, în beneficiul relaţiilor noastre şi al oamenilor. Aş mai vrea să spun că este incorect să considerăm acţiunile Moscovei drept măsuri de răspuns", a afirmat Vlad Filat.
El a spus că i-a trimis o scrisoare premierului rus Vladimir Putin referitoare la problemele ce afectează relaţiile dintre Chişinău şi Moscova, dar că nu a primit, deocamdată, un răspuns.
"Înţeleg că ultima perioadă nu a fost una simplă pentru premierul rus: incendii, seceta. Sper, totuşi, că voi primi un răspuns. Doar situaţia vizează relaţiile dintre statele noastre, care trebuie gestionate cu atenţie, ca să aibă un viitor", a subliniat Vlad Filat.
Citește pe Antena3.ro