Fiul lui Joe Biden a fost numit în poziţia de director pentru asistenţa juridică şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale în compania Burisma Holding,in Kiev, anunţă Russia Today.
Burisma Holding este cea mai mare companie privată ucraineană din industria gazelor, care are perimetre de explorare în estul ţării, în zonele controlate acum de separatiştii pro-ruşi.
De asemenea, în conducerea companiei din Kiev s-a alaturat şi un partener de afaceri al familiei vicepreşedintelui SUA, finanţator al campaniei sale electorale.
Tânărul Biden are o pregatire profesională impecabilă, fiind absolvent al Yale Law School. El este director al Centrului de Politici Naţionale, instituţie care oferă consultanţă multor companii americane.
Ştirea privind numirea lui Hunter Biden, mezinul vicepreşedintelui SUA, în postul de director la Burisma Holding, a fost comentată şi de cotidianul Washington Times.