x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Floyd Mayweather, arestat pentru furt

Floyd Mayweather, arestat pentru furt

11 Sep 2010   •   00:00

Pugilistul american Floyd Mayweather, de şase ori campion mondial, a fost arestat pentru furt şi a fost încarcerat, a anunţat, vineri seară, poliţia din Las Vegas.
Arestarea a venit ca urmare a unei plângeri pentru violenţe conjugale, depusă, joi, de fosta sa soţie, care a cerut protecţia poliţiei. Potrivit anchetatorilor, femeia a fost transportată la spital, fără să fi suferit însă răni serioase.
Avocatul lui Mayweather, Richard Wright, a afirmat că pugilistul este acuzat că a furat telefonul mobil al fostei sale iubite. El a neagat acuzaţiile şi susţine că sportivul s-a predat şi va coopera.
Mayweather, în vârstă de 33 de ani, neînvins în 41 de meciuri, a fost achitat în iulie 2005 de o altă acuzaţie de violenţă conjugală, depusă tot fosta sa soţie. Ulterior, ea şi-a retras plângerea susţinând că a minţit.
Cuplul s-a separat în mai, după şapte ani de căsnicie, având trei copii.

×
Subiecte în articol: externe