Fostul strateg politic al preşedintelui american Donald Trump, Steve Bannon, intenţionează să colaboreze cu premierul ungar Viktor Orban în perioada de până la alegerile europene de anul viitor, a declarat el pentru canalul privat RTL într-un interviu, relatează sâmbătă Reuters.
Bannon, fost preşedinte al site-ului de dreapta Breitbart.com şi un arhitect al câştigării alegerilor de către Donald Trump în 2016, a înfiinţat o mişcare care susţine alegerea unor politicieni de dreapta naţionalişti şi populişti în Parlamentul European în urma scrutinului comunitar din mai 2019.
Fostul strateg al lui Trump, care a ţinut o conferinţă la Budapesta în luna mai, a declarat că a vizitat deja Budapesta de câteva ori şi că s-a întâlnit cu Orban şi cu colaborătorii săi, întâlniri care nu au fost făcute publice.
Un purtător de cuvânt al guvernului ungar a fost contactat de Reuters dar nu a oferit încă o reacţie.
Orban a salutat ideea grupului lui Bannon, numit "The Movement" (Mişcarea), afirmând că era şi timpul ca cineva din SUA să vină în Europa şi să răspândească gândirea conservatoare în loc de valorile liberale.
"Dacă aş putea, aş stabili sediul Mişcării la Budapesta. Îmi place atât de mult aici. Dar, evident, nu este practic. Vom petrece mult timp în Ungaria până la ziua alegerilor", a declarat Bannon pentru RTL în interviul prezentat vineri seară.
De când a ajuns la putere în 2010, Orban şi-a folosit majoritatea parlamentară pentru a face presiuni asupra tribunalelor, media şi grupurilor neguvernamentale în moduri în care oponenţii săi susţin că încalcă regulile UE.
Parlamentul European a votat în septembrie sancţionarea Ungariei pentru încălcarea regulilor UE privind democraţia, drepturile civile şi corupţia, într-un pas fără precedent.
Viktor Orban a condus şi opoziţia împotriva cancelarului german Angela Merkel şi a altora care voiau ca Europa să primească mai mulţi refugiaţi musulmani.
"Sperăm că atunci când vom pune 100% pe picioare Mişcarea vom începe să ne implicăm. John McLaughlin, care se ocupă de sondaje pentru mine în SUA, va conduce acest demers în Europa. El este şi cel care se ocupă de sondaje pentru Orban în Ungaria", a mai declarat Bannon pentru RTL.
Bannon a mai spus că alegerile UE de anul viitor vor aduce o ciocnire între forţe conduse de membrii-cheie ai UE, precum Germania şi Franţa, care vor mai multă integrare, şi naţiuni eurosceptice ca Ungaria, care doresc o alianţă a unor state membre puternice.
Bannon a mai spus că va vizita din nou Ungaria spre sfârşitul lunii noiembrie.